Stimați colegi,
Avem deosebita plăcere de a vă invita să participați la Conferința Natională de Ecocardiografie a Societăţii Române de Medicină Internă (ECO-MI) – Evaluarea cardio-pulmonara integrată, organizată sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa" Iași. Evenimentul va avea loc în perioada 8-10 octombrie 2026, atât în format online, cât și fizic, în cadrul Centrului de Simulare al Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa" Iași.
Conferința este adresată tuturor medicilor care utilizează ecocardiografia în practica lor clinică, indiferent de nivelul de competență. Pe durata a trei zile, vă invităm să participați la un program științific care include un curs pre-conferință dedicat recomandărilor EACVI, conferințe, prezentări de cazuri clinice, sesiuni de tip hands-on și de imagini comentate, toate acestea fiind de o înaltă relevanță pentru practica clinică. Personalități medicale din țară și dinafară vor asigura un nivel științific înalt, la fel ca în edițiile anterioare ale acestei conferințe naționale cu participare internațională.
Conferința se dorește a fi o platformă ideală pentru aprofundarea cunoștințelor, actualizarea practicilor clinice și schimbul de idei cu experți în domeniul ecocardiografiei.
Tema de anul acesta, Evaluarea cardio-pulmonară integrată oferă oportunitatea de implicare în sesiuni hands-on și workshop-uri, care se vor concentra pe utilizarea tehnicilor ecocardiografice în diagnosticul și tratamentul afecțiunilor din cadrul sindromului cardio-reno-metabolic. De asemenea, participanții vor beneficia de un context ideal pentru a-și extinde rețeaua profesională și a interacționa cu experți din domeniul ecocardiografiei.
Dragi colegi, medici specialiști sau rezidenți, vă așteptăm cu mare interes și vă invităm să accesați site-ul conferinței pentru detalii și înscriere: https://www.medixhost.ro/ro/evenimente
Evenimentul va fi creditat EMC.
08 - 10 oct 2026
Eveniment online în platforma Cisco WEBEX și YouTube
Taxe si inscrieri
Pentru a va putea inscrie si achita serviciile trebuie sa aveti cont si sa fiti logat
Detalii plată
Servicii incluse
Detalii plata
1. Online cu cardul

2. Virament bancar
plata serviciilor o puteți efectua în conturile SRMI sau după caz Ella Congress & Events, cod fiscal (SRMI): 14367920, cod fiscal (ELLA) RO17330445, ce apar evidențiate în facturile proforma din fișa-cont, după ce transmiteți formularul de înscriere alăturat.TAXE
| Servicii | Valoare |
|---|---|
| Prestari servicii Ecocardiografia practica -acces online | 500 RON |
| Prestari servicii Ecocardiografia practica - Acces la conferinta on-site (teorie) | 600 RON |
| Prestari servicii Ecocardiografia practica - Acces conferinta on-site si hands-on (o sesiune) | 800 RON |
| Prestari servicii Ecocardiografia practica - Acces conferinta on-site si hands-on (2 sesiuni) | 1000 RON |
Daca aveti intrebari despre organizarea, inscrierea sau participarea dumneavoastra la eveniment
+40 21 3156511; 0748100284
Lun-Vin 9am - 6pm
Daca semnalati sau intampinati probleme tehnice in utilizarea platformei puteti cere asistenta la numerele de mai jos
+40 748 100 285
Lun-Vin 9am - 6pm